Saturday 19 April 2008

Mihai Eminescu - cel mai mare poet

Mihai Eminescu - cel mai mare poet “pe care l-a ivit si-l va ivi , vreodata , poate , pamantul romanesc” - s-a născut la 15 ianuarie 1850 la Botoşani si s-a stins din viata in zorii zilei de 15 iunie 1889 , in Bucuresti , fiind inmormantat la cimitirul Belu . Copilăria şi-a petrecut-o la Ipoteşti, unde cunoaşte timpuriu frumuseţile naturii, aşa cum va mărturisi mai târziu în poezia Fiind băiet păduri cutreieram:
Fiind băiet, păduri cutreieram,
Şi mă culcam ades lângă izvor,
Iar braţul drept sub cap eu mi-l puneam
S-aud cum apa sună-ncetişor.
Studiile le începe acasă cu un dascăl neamţ. Urmează şcoala primară la Cernăuţi, pe care o termină în 1860. Din cauza disciplinei şcolare fuge de mai multe ori de la şcoală. La Cernăuţi îl cunoaşte pe profesorul Aron Pumnul care îi trezeşte gustul pentru lectură şi îi împrumută cărţi.
Anii copilariei si ai adolescentei sunt anii de formare ai scriitorului Eminescu . Acum cunoaste frumusetile naturii din preasma Ipotestilor unde si-a petrecut cei mai frumosi si mai lipsiti de grija ani ai copilariei .
Mihai era al saptelea din cei unsprezece copii al familiei Eminovici . El fuge de acasa cu zilele , “rascolind padurile si stanile” , spre marea suparare a parintilor , sau intarzie in cate un bordei de taran , ascultand cu incantare povesti , snoave , ghicitori , care l-au urmarit toata viata pe poet si de care isi aduce aminte cu parere de rau cand marturiseste , in poezia “Trecut-au anii” :
“Trecut-au anii ca nori lungi pe sesuri
Si niciodata n-or sa vie iara ,
Caci nu ma-ncanta azi cum ma miscara
Povesti si doine , ghicitori , eresuri ,
Ce fruntea-mi de copil o-nseninara ”
Neastamparat din fire , Mihai disparea repede de-acasa infundandu-se prin codrii din imprejurimile Ipotestilor , innoptand pe unde putea . De aceea padurea este evocata in multe poezii ca un loc fermecator si avand puteri miraculoase : “Fiind baiet , paduri cutreieram , Dorinta , Povestea codrului , O ramai ” si altele .
Poezia cadrului natural se impleteste cu evocarea varstei minunate a copilariei , dar si cu tema timpului . Acestora li se vor adauga altele cum ar fi natura si dragostea , istoria , cosmicul .
Mihai Eminescu a creat o opera de proportii monumentale , in versuri si proza , publicata partial in timpul scurtei sale vieti . Cea dintai editie ingrijita de Titu Maiorescu si intitulata “Poesi” , a aparut la 21 decembrie 1883 si cuprinde antumele , adica cele peste nouazeci de poezii publicate in timpul vietii autorului . Ulterior s-au publicat si postumele , adica lucrarile date publicitatii dupa moartea autorului , care cuprind peste 200 de poezii .
Lirica sa , de o tulburatoare muzicalitate si armonie , impleteste , in spirit folcloric , chemarea iubirii ci cea a naturii in poezii ca “Dorinta , Sara pe deal , Calin file , din poveste , Povestea teiului , Povestea codrului , Melancolie , Revedere , De cate ori , iubito , Pe langa plopii fara sot , Sonete ” si altele .
Spirit romantic , vizionar , Eminescu a cultivat deopotriva lirica meditativ pesimista in : “Luceafarul , Glossa , Rugaciunea unui dac” sau cea a timpului scurs ireversibil pentru om : “Trecut-au anii , Floare albastra , Revedere , Departe sunt de tine , Se bate miezul noptii , Ce te legeni” si altele .
Pentru marele poet Eminescu natura este nu numai un refugiu , ci si o stare sufleteasca , o prelungire , o proiectie a trairilor sale interioare .
“Eminescu este marele subiect al literaturii româneşti . Opera lui poate fi comparată cu o cetate puternică a cărei cuceriri cere pregătiri numeroase “ spunea Tudor Vianu cu peste 70 de ani în urmă , iar acum“S-ar cunveni , poate , să ne gândim că anul acesta nu se împlineşte un secol de când a murit , ci că începe al doilea secol al nemuririi lui . “
. Eminescu este viu în conştiinţa poporului nostru , este studiat , interpretat , omagiat , învăţat cu plăcere sau defăimat şi toate acestea la un loc dovedesc rolul pe care-l joacă Eminescu în cultura şi în conştiinţa românilor . Pe Eminescu nimeni nu-l poate uita , nu-l poate tăgădui : “ Oricât de tare ar fi cântat cocoşii a treia oară , pe el nimeni nu l-a tăgăduit . “ ( G. Bogaza ) . Atâta timp cât pe aceste pământuri vor trăi români iubitori de codru , de mare , de tei , de plopi , iubitori de dreptate şi adevăr , doritori de bine pentru ţară Eminescu ne va fi simbol şi ideal .
Îi citim poezia şi vedem tot ce are mai frumos ţara noastră , auzim glasul izvoarelor şi al turmelor , foşnetul frunzelor , privim cu dragoste iubita si invăţăm să-i spunem şoapte de dor şi atunci când cuvintele nu ne ajung îi şoptim versuri din Eminescu pentru că le simţim rupte din sufletul nostru .
Ne aducem aminte de strămoşi , învăţăm să-i cinstim şi să întelegem că “ patria “ nu e un cuvânt deşert . Privind în jur la România sfârşitului de mileniu ne dăm seama cât de contemporan este Eminescu . Geniul neînţeles şi neapreciat trăieşte şi astăzi în sărăcie , proletarul se zbate pentru bucata de pâine , mersul înainte este şovăielnic , valorile pleacă să-şi împlinească destinul în alte părţi .
S-au scris mii de pagini despre Eminescu . Nume de referinţă în critica literară i-au dedicat volume . I-au publicat studii despre teatru , despre proză , despre publicistică , despre viaţă , despre poezie . I-au publicat volume cu poeziile care i-au fost închinate atât când era în viaţă , cât şi după ce a trecut în nefiinţă . Ce ar mai putea adăuga un tânăr care-l cunoaşte pe Eminescu mai mult cu sufletul , la acest lung şir de pagini ce i-au fost dedicate ? E greu de spus în cuvinte , dar e sigur că-l simte pe Eminescu aproape , alături de el , lupându-se cu neajunsurile vieţii , luptând pentru dreptate , pentru viitorul ţării şi tânărul este convins de ne-murirea poetului şi de contemporaneitatea operei sale .

No comments: